duminică, 23 octombrie 2011

Dragă doamnă dirigintă, dragi profesori, dragi colegi...









Sunt de o lună in Aberdeen şi mi se pare că a trecut o veşnicie. Locul acesta e atât de primitor încât iţi dă senzaţia că aici te-ai născut. Ce e atât de special la micuţul oraş scoţian? Poate modul uimitor in care localnicii îşi păstrează istoria, tradiţiile, sau clădirile din granit vechi de sute de ani… pentru mine simplitatea oamenilor şi felul in care te pierzi voit in mulţime, sau căldura unui zâmbet, deşi afară nu trece de 12 grade, când iţi spune mulţumesc. Şi credeţi-mă, aici toţi spun mulţumesc, îmi pare rău şi te rog. Am încercat chiar să număr de câte ori aud aceste cuvinte intr-o singură zi, dar le-am pierdut şirul aşa că am renunţat.

Străzile mici pavate cu piatră se încolăcesc alene, iar pe fiecare sunt aşezate ordonat case de aceeaşi culoare, cu texturi asemănătoare în funcţie de vechimea granitului din care sunt construite. La prima vedere am avut o senzaţie ciudată, ca un nod în gât pe care îl simţi când te afli într-un loc nou şi te rătăceşti, dar după câteva plimbări, am înţeles că fiecare construcţie se încadrează în superbul peisaj şi că nimic nu trebuie să perturbe continuitatea veacurilor ce au trecut lăsând în urma lor atâta bogăţie.


Totul pare vechi…culoarea secolelor 14, 15 se păstrează şi astăzi pentru că scoţienii au loc de cinste pentru clădirile lor impresionante pe care le-au transformat in instituţii publice sau restaurante, fără a le strica însă arhitectura. Mai bine zis, le-au adaptat modernismului in limitele bunului simţ, pentru ca fiecare, turist sau localnic să se bucure de ele.

Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Spre surprinderea mea, până acum nu am văzut cerşetori, câini vagabonzi, copii de-ai străzii, nu am văzut nici mucuri de ţigară pe jos, deşi oameni fumând pe stradă sunt mulţi. Diferenţa intre fumătorii noştri şi cei de aici e că majoritatea îşi aruncă chiştocul in coşul de gunoi. Şi dacă tot am adus vorba de casă, contabilizez de vreo 10 ori aceeaşi reacţie pe care ceilalţi o au când le spun de unde sunt: „Romania, oh, cool!”. Acesta ar fi cel mai bun caz, restul doar zâmbesc pentru că probabil nu ştiu ce să spună despre ţara noastră. Lucrul acesta mă întristează, dar zâmbesc şi eu pretinzând ca totul e in regulă şi că nu le-am sesizat reacţia, dar un lucru e sigur, străinii, in principiu tinerii, încă ne văd ca pe nişte oameni ai cavernelor. Mă refer în special la tineri pentru că profesorul responsabil de grupa mea Dr C Dartmann, profesor doctor de istorie, cu care am avut o întâlnire in prima săptămană pentru a-mi alege cursurile, mi-a dat impresia că nu l-a deranjat deloc originea mea, ba chiar i-a plăcut…Poate problema se află doar la nivel de percepţie şi dezinformare mass-media.

Am inceput cursurile de trei săptătămani şi vă mărturisesc că sunt foarte încântată! Studiez Istoria Europei in sec 20, Franceză (avansaţi), Germană (începători), Politică şi Relaţii internaţionale si Economie globală. Drumul de zece minute până in campus îmi face dimineţile mai frumoase. Traversez un parc cu un gazon perfect, copaci cu frunze îngălbenite şi ronduri cu flori in zeci de culori şi tonuri calde, după care trec prin curtea unei biserici din secolul 14 (Cathedral Church of St Machar). Apoi urmează curtea universităţii plină de studenţi care mai de care mai gălăgioşi... Imi place viata de student. E din ce in ce mai palpitantă!

Ps: Imi e dor de liceu.

vineri, 21 octombrie 2011

Primele impresii

Salutări dragi lectori,

Ultima dată când ne întâneam aici și ne citeam reciproc, vorbeam despre experiența admiterii - pe care eu o trăiam doar în stadiu de speranță și emoție -, despre frumusețea vacanței de vară - de care de asemenea nu am profitat prea mult ... și despre alte chestiuni care mă făceau să mă simt aiurea, inferioară.
Ei bine, acum că a trecut ceva timp de când am început școala - mai exact facultatea - cred că este timpul să vedem cum ne descurcăm în noile familii.

În primul rând trebuie să precizez că am senzația că totul a fost pentru mine o minune. Universul a aranjat în așa fel încât să mă trimită fix unde îmi era locul. După cum am precizat, fix înainte de a pleca în Danemarca, la facultate, când aveam totul achitat și pregătit, au apărut niște evenimente nefericite care m-au determinat să mă opresc, să regândesc totul și să realizez că dau cu piciorul visului meu de o viață pentru nimic. Din fericire - și cât noroc să am, ca o universitate - și chiar cea mai bună din România în acest domeniu conform clasamentelor afișate pe edu.ro - să organizeze sesiune de toamnă? Și fix în al doilea oraș de reședință? Ce este mai ciudat intervine atunci când eu mă duc la inscrieri hotărâtă să intru la cu taxă - informându-mă în primele zile și aflând că nu mai sunt locuri pentru sesiunea de toamnă la buget - și mă trezesc în momentul înscrierii... că s-au eliberat 4 locuri la buget, iar 3 zile mai târziu am descoperit că eram cap de listă.

Acum să nu o mai lungesc chiar atât de mult, că mai am și altele de povestit... așa am ajuns eu studentă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, specializarea Medicină Veterinară. Sunt îndrăgostită de fiecare lucru legat de ea. De când m-am dus să mă înscriu și am văzut curtea interioară, grădinile frumos aranjate, parcurile, clădirile întretinute, cărările pavate, bariera de la intrare... :)) și mai ales curățenia... am simțit că am ajuns unde trebuia. Îmi place foarte mult că emană un aer occidental. Am absolut toate laboratoarele, sălile șamd în același loc, același campus, deci nu trebuie să alerg precum alții dintr-o parte în alta a orașului, plus ca facultatea este la numai 10 min de mers cu autobuzul de mine, iar stația este fix la poarta facultății.
În fine, m-a mai atras aparatura destul de modernă - ca să nu vorbesc de institutul de cercetare -, recliclarea selectivă ce aparent chiar dă roade, hârtia igienică de la baie, săpunul și uscătorul (acum deja încep să par nebună :)) - e ca atunci când te îndrăgostețti și vezi doar iepuriași roz și curcubee).
În ceea ce privește studiul, trebuie să recunosc că am un program destul de încărcat, numai din cauza faptului că sunt orele puse cam aiurea. Lunea și joia am program de la 8 la 20. Naveta e obositoare fiindcă mașina mea trece dimineața și seara destul de rar și uneori prind un trafic infernal... sunt zile în care sunt plecată de la 6.40 și ajung la 21 acasă.
Am doar lunea cursuri, în rest laboratoare. M-am reîndrăgostit de chimie, la fel ca în gimnaziu și liceu - și am descoperit cât de frumoasă este anatomia. Este grea pentru că am de studiat particularitățile oaselor a 7 specii de animale... dar este foarte frumoasă și logică. În rest, azi am luat prima mea notă ... la biofizică - laborator. O notă pe care nu cred că o voi mai vedea la această materie prea curând fiindcă nu prea este oferită... dar mă voi strădui (9/10). Gata, m-am lăudat. Nu m-am putut abține.
În rest toate sunt bune. M-am înscris și în ASMV (asociația studenților mediciniști veterinari) care din fericire ține de USR (a cărei membru sunt de vreo 2 ani, și pe care o iubesc din inimă)... și mi-aș dori cât de curând să mă ofer voluntar în clinică. De-abia aștept practica.
Cred că încep să îmi dau seama cum este să faci ceva ce te pasionează, ce înseamnă devotamentul și reușita. Mă simt ca și când încă aș visa ... e totul prea bine, și în orice moment mi-ar putea pica lumea în cap. Dar nu se va întâmpla... decât dacă pic marți colocviul de laborator la biochimie :)). Da, deja am început examenele. Am mult de învățat dar va fi bine. Nu de asta mă tem, ci de altele care chiar mă lasă rece...dar ce să fac? Trebuie să le învăț pe toate.

Iubesc facultatea asta, iubesc liceul din care am venit... și nu e niciun fel de piperare suplimentară, chiar sunt foarte fericită că am studiat ce am studiat fiindcă acum simt că într-adevăr am avut mereu puterea de a face orice, iar profesorii, cadrul, prietenii, părinții... toți cei ce au crezut în mine m-au făcut să cred și eu.

Acum chiar sună cam plângăcios, dar sunt îndrăgostită. Poate o să îmi treacă în sesiune.
PS: Nu prea am timp să fac nimic ceea ce este destul de nasol. Mi-e și lene ce-i drept că e cam frig și ceață și sunt mereu obosită... Dar tot am ajuns la concertele cu Smokie și Scorpions. IT IS ON BABY!!

PSS: Aștept poveștile celorlalți colegi... Ah, și țineți-mi pumnii Marți!

- asta se face în orele libere - ferestre - ... se stă în laboratorul liber de anatomie și se studiază. Zeugopodiul membrului pevin la cabaline în cazul de față (Tibia).

- Știu, e pitzi...dar e dinainte să mă tund. Laboratorul de chimie... prima dată când am pus halatul pe mine, în afară de când l-am cumpărat. Acum deja a devenit accesoriul de bază halatul. Doar acasă ce nu îl port. -
- prima zi de răceală. Am prins o faringo-laringită păcătoasă ce m-a lăsat fără voce. Laboratorul de anatomie, ora 7 dimineața, pregătirea dinainte de seminar. Necesară. -

- Așa îmi mai place halatul.-

- Intrarea principală. prima alee... drept pe scări e rectoratul, amfiteatrul în care facem noi cei de la MV cursurile... iar pe cărarea principală "începe" campusul... toate celelalte clădiri... încep parcurile șamd.

- Viziune din laboratorul de biofizică. Parcul principal este cel mai ocrotit de soare și pare cel mai feeric. Am fost surprinsă de forma de inimioară a tufișului. Gazonul este foarte bine întreținut și în general plin de studenți care stau la soare la o glumă, un sandwich sau să învețe. Dar nu pe vremea asta... ah, și se menține curat. -

- Am îmbătrânit. -

- Nu știu ce e cu fața aia la mine :)). Împreună cu două colege și draguțele noastre mumii -

- ȘI fiindcă am vorbit doar despre școală... mai am și activitate extracurriculară! Concertele organizate pe Cluj Arena sunt pe lista mea de interes.