vineri, 9 noiembrie 2012

Jurnal de student

Motto: Orice secunda conteaza azi, totul se deplaseaza atat de rapid, iar eu, oricat as incerca nu pot sa tin pasul cu viata.

2012 se apropie de sfârșit, iar noi, fosta a XII- a F, suntem deja în al doilea an de facultate și experimentăm in fiecare zi palpitanta viața de student. Mai aproape, sau mai departe de casă, de orășelul nostru natal, gândul ne zboară acolo în fiecare zi… Câte amintiri pe coridoarele bătrânului Mircea, în sala 35 sau in aglomerata curte a elevilor! Sunt toate vii în mințile noastre și le vom purta în suflet mult timp de acum inainte. Uitați aici câteva cuvinte de la NOI:

Florina Roșu(Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București): Bună ziua! :) Eu sunt foarte bine, ocupată cu proiecte extracurriculare, training-uri, cursuri care devin din ce în ce mai dificile, mai absconse dar fără îndoială mai fascinante, am și ceva timp liber pentru relaxare...Toate mi-au ieșit până acum așa cum mi-am dorit, m-am menținut în top și în primul an academic destul de ușor aș zice, dar pe măsură ce trece timpul lucrurile se complică, încerc să fiu concentrată asupra obiectivelor așa cum ne-ați învățat: câte o treaptă mai sus, puțin câte puțin. Îmi este dor de liceu, de doamna diriginta, de orele de literatură, de ludicul din ele în care aveam libertate deplină să gândim în toate direcțiile posibile. Acum scriitura e mai rigidă, mult mai tehnică, mai plată, educă pe o singură coordonată. Dar...când mi se face dor, caut repede poezii pe Internet și îmi reamintesc cu plăcere de perioada liceului, de conceptele operaționale, parcă ar fi o altă dimensiune de existență. Sper că sunteți bine cu totii , că noii elevi se ridică la înălțimea așteptărilor (măcar unii!) și vă doresc o toamnă frumoasă! :)

Radu Constantinescu(Facultatea de Psihologie si Științele Educației, București): Bună ziua, doamna dirigintă! Bună ziua, domnilor profesori! Mă bucur enorm să scriu acest mesaj pe care să îl pot împărți cu toată lumea. Eu sunt foarte bine, abia ce am alergat la un maraton, organizat in centrul capitalei și mă pregătesc să merg în Herăstrău să-mi termin de citit cursul. Al doilea an academic a inceput foarte armonios, cu o mulțime de activități și distracții. Acum câteva zilei, m-am întâlnit cu Ovidiu și ne-am adus aminte de momente din liceu și de toate momentele plăcute și mai putin plăcute. A fost foarte fain și abia astept să ne întâlnim cu toții. Vă pup!

Ovidiu Tîlvîc(SNSPA, Științe politice, București): Spre deosebire de ceilalţi colegi, eu nu sunt la fel de bine, întrucât m-am ales cu o bronşită şi o pneumonie interstiţială (partea bună, în schimb, este că mă recuperez destul de repede, zic eu). Al doilea an academic a început destul de lejer, iar noile cursuri par foarte atractive. După cum spunea şi Radu, acum câteva zile ne-am adus aminte cu drag de toate momentele din liceu, fie ele bune sau rele. Vă doresc tuturor un an şcolar plăcut, o toamnă deosebită şi numai lucruri bune!

Mădălina Poienaru(University College of Northern Denmark): Dragi domni profesori și colegi, eu mă lupt să supraviețuiesc vremii ploioase din Danemarca. Nu prea dispun de timp liber în această perioadă pentru că deja am început să mă pregătesc pentru examenele de la inceputul lunii decembrie. Cursurile și proiectele de la facultate imi ocupă majoritatea timpului, așă că weekendul este dedicat danezei și relăxarii. Urmează să susțin cel de-al treilea examen la limba daneză, așadar acum mă cuibăresc în pat, la căldurica și lecturez "Rățușca cea urâtă" varianta în daneză. Sper că sunteți bine cu toții oriunde v-ați afla.

Evelyn Oprea(Aberdeen University, UK): Aici a plouat neîncetat vreo trei zile la rând... uitasem că exista soare, dar azi și-a făcut și domnia sa apariția, cu dinți bineînțeles. În rest... mă lupt să am puțin timp liber pentru învățat și prieteni. Școală+job= program încărcat și oboseală cât cuprinde, de ieșit în oraș, nici nu se mai pune problema… Au inceput și aici să cadă frunzele, dar aș zice, mai degrabă, că mă așteaptă o iarnă timpurie, judecând după temperaturile de -1 grad de săptămâna trecuta. Mi-e dor de orășelul nostru cu straie tomnatice, de străduțele mici acoperite de frunze gălbui, de blocul meu cu patru etaje... de un câine fără stăpân cu ochi blânzi. Singurele patrupede pe care am ocazia să le întâlnesc în Aberdeen, sunt prea cu nasul pe sus, prea pieptănate, prea des duse la salon... Un Grivei autentic, mi-ar face ziua mai bună. Eh, da veți spune că sunt putin ciudată, mă știți cu toții deja... Ador câinii, fie ei și maidanezi. Imi lipsesc și orele de liceu... când vedeam aceleași fețe zilnic. Acum simt cum zilele trec prea repede, prea goale, prea multe fără sens... Vă îmbrațișez cu drag pe toți, foști colegi și profesori! Doamna dirigintă, parcă mi-e dor să mă și certati așa părintește!

Grațiela Vlad (Universitatea Constantin Brâncoveanu, Rîmnicu Vâlcea): Mă bucur enorm să văd că sunteți bine! Ovidiu, îmi pare foarte rău să aud că ai reusit să răcești așa puternic, dar sunt convinsă că îți vei respecta tratamentul și vei reuși să scapi. Cât despre mine... Sunt iar boboacă :)). Timp nu prea am pentru că odată cu noua mea specializare: Comunicare și Relații Publice, am descoperit ceva ce nu știam -sau daca știam, refulasem profund:o pasiune aparte pentru citit. Deci timpul mi-l ocup cu analiza Frumosului... scriu, citesc, mă bucur de minunile din jur și multumesc pentru soarele ce incă mai strălucește pe cer, in micuțul dar minunatul noastru oraș. Vă pup pe toți! Și vă mulțumesc că nu m-ați uitat!

Ana Olănescu (University of London, UK): Mă bucur foarte mult de fiecare dată când aud vești bune de la foștii colegi pentru că așa cum mă așteptam, suntem cu toții la înăltime, oriunde ne-am afla! Sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am facut parte din colectivul IX-XII F, am învațat foarte multe și intotdeauna clasa noastră și CN Mircea cel Batran vor rămâne un important sistem de referință în viața mea. Cât despre mine, nu pot să mă plâng de nimic. Imi trăiesc visul și muncesc din greu pentru a merge la o facultate de top în anul 3 in Japonia (preferabil Tokyo). Vă aștept cu drag în vizită la Londra, sunteți cu toții bineveniți oricând! Din păcate nu voi veni de sarbători acasă, așa că poate ne vom colinda pe Skype. Vă pup pe toți și pe dumneavoastră doamna dirigintă! Vă multumesc pentru că ne tineți mereu aproape!

Sandra Smaranda(Brunel University, London): Sunt fericită să aflu că toți sunteti bine și aveti numai lucruri interesante de povestit. Trebuie sa fiu de acord cu Japo, mă simt mândră de faptul că am facut parte din acest colectiv pentru că am avut de învățat doar lucruri bune. Anul II sună promițător, îmi place mult ceea ce fac și asta e cel mai important. E mult mai greu anul ăsta, deoarece trebuie să depun efort triplu, dar nu mă deranjează pentru că asta face parte din evoluția mea. Doamna dirigintă, domnilor profesori, vă trimit numai gânduri bune și sănătate. Iar vouă, colegilor vă doresc ca anul II să vă aducă numai succese și experiențe frumoase !

miercuri, 7 martie 2012

Fără cuvinte!

Nu ştiu cât de mediatizată este această problemă atât de dezbătută la nivel internaţional în oraşul nostru, sau în ţara noastră (eu abia acum o oră am aflat despre ce e vorba), însă deşi este o oră atât de târzie (4 dimineaţa in Aberdeen), mi-am dorit să vă împărtăşesc şi vouă emoţiile care m-au încercat vizionând filmuleţul de mai jos. Veţi vedea voi singuri despre ce este vorba…

Nu cred că am văzut în viaţa mea ceva mai şocant decât aceste imagini şi în acelaşi timp, nu cred să fi văzut mai multă dăruire şi pasiune în munca total dezinteresată a acestor oameni, milioane de oameni, ţin să subliniez.

La urma urmei, tot ce contează e să ştim că am reuşit să schimbăm ceva.

joi, 1 martie 2012

Departe...


Nu pot spune că sunt nostalgică sau ca sufăr de dor de ţară, de oraş, de casă... de mâncare, dar imi lipsesc oameni dragi, locuri de suflet. Niciodată nu am fost genul de copil care nu poate să trăiască fără mama şi deşi uneori îi invidiam pe cei care se bucurau de toată atenţia mamelor lor, realizez acum că poate mama a procedat corect învăţându-mă să mă descurc singură, singurică. Nu mă plâng… îi mulţumesc. A făcut din mine o tânără puternică, gată să se descurce aproape în orice situaţie.

M-am obişnuit aici… câteodată uit câţi kilometri mă despart de casă. Am impresia că sunt in Aberdeen de mult şi că n-o să mai plec niciodată. E ceva magic la locul ăsta care te face să uiţi de timp, de tine. Nu ştiu când a trecut primul semestru… nu l-am grăbit, dar nici n-am vrut să-l ţin in loc. M-am lăsat dusă de val şi am plutit deasupra lui cu o doză indispensabilă de nepăsare. Sesiunea… nu mă pot plânge la capitolul asta. Cred că mulţi studenţi în România, la universităţi serioase ar putea să mă invidieze. Aveam de dat 4 examene, dar de unul am scăpat (Franceză-avansaţi) întrucât am reuşit să obţin peste punctajul necesar la temele date, iar la restul nu am întâmpinat dificultăţi. Semestrul acesta voi munci mai mult si voi renunţa la încăpăţanarea mea involuntară, ce-i drept, de a sta lipită de ecranul laptopului. Sper…



Alte veşti de pe tărâmul Scoţiei… hmm… Iarna a fost blândă anul acesta. Nu a nins decât o dată foarte puţin, fapt ce m-a intristat ingrozitor, iar de la inceputul lunii februarie, temperaturile au fost pozitive ajungând şi până la 15 grade. Asta a sunat un pic a Meteo… Mi-e dor sa mă uit la Meteo!! Pe cuvânt… De trei săptămâni au inceput să răsară ghiocei şi brânduşe, dacă nu mă inşel şi se tot chinuie să inflorească. Azi am avut drum spre bibliotecă impreună cu un bun prieten român-Andrei este numele lui- din Ploieşti si am luat camera foto… voi ataşa câteva poze.

În rest, îmi lipseşte doamna dirigintă şi grija maternă a dumneaei… aş vrea să îmi amintească cineva în fiecare zi că peste două săptămâni trebuie să predau eseul la Economie Globală şi poate aşa nu l-aş mai lăsa pe ultima sută de metri ca de obicei… Îmi mai lipsesc pauzele cele scurte de la Mircea cel Bătrân, in care nu prea aveai timp să faci mare lucru, dar cu siguranţă te puteai amuza copios sau enerva peste măsură. Aici pauzele sunt ori prea scurte şi trebuie să alergi dintr-o clădire la alta ca să ajungi la următorul curs, ori prea lungi si trebuie neapărat să-ţi ocupi timpul cu ceva folositor de preferinţă.


Cam atât deocamdată… Îi mulţumesc Graţielei că a avut iniţiativa de a scrie pe blog, se vede că nu i-a pierit spiritul de lider. Eu de mult plănuiam să scriu, dar am tot tărăgănat.


Vă îmbrăţişez cu drag şi sper să ne vedem cât mai mulţi la vară!

marți, 28 februarie 2012

Prima sesiune

Cum azi am o zi ceva mai grea în care - ca de obicei în ultima vreme - mă doboară amintirile și nostalgia... mă gândeam să vă mai provoc puțin la cuvânt... și pentru a face asta mă voi folosi de prima noastră sesiune ce - sper - s-a încheiat (cu bine) pentru toată lumea.

Pentru mine prima sesiune a fost destul de grea... că m-am cam culcat pe o ureche în primul semestru și am uitat că am terminat uman, iar medicina este orice altceva, numai filologie nu. Am intrat cu fițe de om cu 12 clase... și "mi-am luat-o peste ochi". Aici nu se mai pune accent pe corectitudinea utilizării limbii române... ci pe biochimie, biofizică, biologie animală, vegetală, celulară, anatomie șamd.

În fine. Important este că am tras tare și am reușit să mă trezesc. Am crezut că nu se mai termină examenele... dar din fericire... până în iunie am scăpat. Acum învăț pe cât posibil de la o lecție la alta. Sper ca și următoarele 11 sesiuni să fie la fel de bogate ca aceasta.

În rest, Clujul continuă să fie un mare paradox: centru cultural puternic, Medicina-i cea mai tare pe aici, plin de francezi și nu numai... ce să mai...? Frumos. Cam frig, dar frumos :)). Nu am precizat care este paradoxul... dar îl spun în privat.
În rest... sesiunea m-a blonzit.


Voi... ce mai faceți?

marți, 3 ianuarie 2012

La multe realizări în 2012


F-ul vă ureză un an nou fericit!

duminică, 23 octombrie 2011

Dragă doamnă dirigintă, dragi profesori, dragi colegi...









Sunt de o lună in Aberdeen şi mi se pare că a trecut o veşnicie. Locul acesta e atât de primitor încât iţi dă senzaţia că aici te-ai născut. Ce e atât de special la micuţul oraş scoţian? Poate modul uimitor in care localnicii îşi păstrează istoria, tradiţiile, sau clădirile din granit vechi de sute de ani… pentru mine simplitatea oamenilor şi felul in care te pierzi voit in mulţime, sau căldura unui zâmbet, deşi afară nu trece de 12 grade, când iţi spune mulţumesc. Şi credeţi-mă, aici toţi spun mulţumesc, îmi pare rău şi te rog. Am încercat chiar să număr de câte ori aud aceste cuvinte intr-o singură zi, dar le-am pierdut şirul aşa că am renunţat.

Străzile mici pavate cu piatră se încolăcesc alene, iar pe fiecare sunt aşezate ordonat case de aceeaşi culoare, cu texturi asemănătoare în funcţie de vechimea granitului din care sunt construite. La prima vedere am avut o senzaţie ciudată, ca un nod în gât pe care îl simţi când te afli într-un loc nou şi te rătăceşti, dar după câteva plimbări, am înţeles că fiecare construcţie se încadrează în superbul peisaj şi că nimic nu trebuie să perturbe continuitatea veacurilor ce au trecut lăsând în urma lor atâta bogăţie.


Totul pare vechi…culoarea secolelor 14, 15 se păstrează şi astăzi pentru că scoţienii au loc de cinste pentru clădirile lor impresionante pe care le-au transformat in instituţii publice sau restaurante, fără a le strica însă arhitectura. Mai bine zis, le-au adaptat modernismului in limitele bunului simţ, pentru ca fiecare, turist sau localnic să se bucure de ele.

Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Spre surprinderea mea, până acum nu am văzut cerşetori, câini vagabonzi, copii de-ai străzii, nu am văzut nici mucuri de ţigară pe jos, deşi oameni fumând pe stradă sunt mulţi. Diferenţa intre fumătorii noştri şi cei de aici e că majoritatea îşi aruncă chiştocul in coşul de gunoi. Şi dacă tot am adus vorba de casă, contabilizez de vreo 10 ori aceeaşi reacţie pe care ceilalţi o au când le spun de unde sunt: „Romania, oh, cool!”. Acesta ar fi cel mai bun caz, restul doar zâmbesc pentru că probabil nu ştiu ce să spună despre ţara noastră. Lucrul acesta mă întristează, dar zâmbesc şi eu pretinzând ca totul e in regulă şi că nu le-am sesizat reacţia, dar un lucru e sigur, străinii, in principiu tinerii, încă ne văd ca pe nişte oameni ai cavernelor. Mă refer în special la tineri pentru că profesorul responsabil de grupa mea Dr C Dartmann, profesor doctor de istorie, cu care am avut o întâlnire in prima săptămană pentru a-mi alege cursurile, mi-a dat impresia că nu l-a deranjat deloc originea mea, ba chiar i-a plăcut…Poate problema se află doar la nivel de percepţie şi dezinformare mass-media.

Am inceput cursurile de trei săptătămani şi vă mărturisesc că sunt foarte încântată! Studiez Istoria Europei in sec 20, Franceză (avansaţi), Germană (începători), Politică şi Relaţii internaţionale si Economie globală. Drumul de zece minute până in campus îmi face dimineţile mai frumoase. Traversez un parc cu un gazon perfect, copaci cu frunze îngălbenite şi ronduri cu flori in zeci de culori şi tonuri calde, după care trec prin curtea unei biserici din secolul 14 (Cathedral Church of St Machar). Apoi urmează curtea universităţii plină de studenţi care mai de care mai gălăgioşi... Imi place viata de student. E din ce in ce mai palpitantă!

Ps: Imi e dor de liceu.

vineri, 21 octombrie 2011

Primele impresii

Salutări dragi lectori,

Ultima dată când ne întâneam aici și ne citeam reciproc, vorbeam despre experiența admiterii - pe care eu o trăiam doar în stadiu de speranță și emoție -, despre frumusețea vacanței de vară - de care de asemenea nu am profitat prea mult ... și despre alte chestiuni care mă făceau să mă simt aiurea, inferioară.
Ei bine, acum că a trecut ceva timp de când am început școala - mai exact facultatea - cred că este timpul să vedem cum ne descurcăm în noile familii.

În primul rând trebuie să precizez că am senzația că totul a fost pentru mine o minune. Universul a aranjat în așa fel încât să mă trimită fix unde îmi era locul. După cum am precizat, fix înainte de a pleca în Danemarca, la facultate, când aveam totul achitat și pregătit, au apărut niște evenimente nefericite care m-au determinat să mă opresc, să regândesc totul și să realizez că dau cu piciorul visului meu de o viață pentru nimic. Din fericire - și cât noroc să am, ca o universitate - și chiar cea mai bună din România în acest domeniu conform clasamentelor afișate pe edu.ro - să organizeze sesiune de toamnă? Și fix în al doilea oraș de reședință? Ce este mai ciudat intervine atunci când eu mă duc la inscrieri hotărâtă să intru la cu taxă - informându-mă în primele zile și aflând că nu mai sunt locuri pentru sesiunea de toamnă la buget - și mă trezesc în momentul înscrierii... că s-au eliberat 4 locuri la buget, iar 3 zile mai târziu am descoperit că eram cap de listă.

Acum să nu o mai lungesc chiar atât de mult, că mai am și altele de povestit... așa am ajuns eu studentă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, specializarea Medicină Veterinară. Sunt îndrăgostită de fiecare lucru legat de ea. De când m-am dus să mă înscriu și am văzut curtea interioară, grădinile frumos aranjate, parcurile, clădirile întretinute, cărările pavate, bariera de la intrare... :)) și mai ales curățenia... am simțit că am ajuns unde trebuia. Îmi place foarte mult că emană un aer occidental. Am absolut toate laboratoarele, sălile șamd în același loc, același campus, deci nu trebuie să alerg precum alții dintr-o parte în alta a orașului, plus ca facultatea este la numai 10 min de mers cu autobuzul de mine, iar stația este fix la poarta facultății.
În fine, m-a mai atras aparatura destul de modernă - ca să nu vorbesc de institutul de cercetare -, recliclarea selectivă ce aparent chiar dă roade, hârtia igienică de la baie, săpunul și uscătorul (acum deja încep să par nebună :)) - e ca atunci când te îndrăgostețti și vezi doar iepuriași roz și curcubee).
În ceea ce privește studiul, trebuie să recunosc că am un program destul de încărcat, numai din cauza faptului că sunt orele puse cam aiurea. Lunea și joia am program de la 8 la 20. Naveta e obositoare fiindcă mașina mea trece dimineața și seara destul de rar și uneori prind un trafic infernal... sunt zile în care sunt plecată de la 6.40 și ajung la 21 acasă.
Am doar lunea cursuri, în rest laboratoare. M-am reîndrăgostit de chimie, la fel ca în gimnaziu și liceu - și am descoperit cât de frumoasă este anatomia. Este grea pentru că am de studiat particularitățile oaselor a 7 specii de animale... dar este foarte frumoasă și logică. În rest, azi am luat prima mea notă ... la biofizică - laborator. O notă pe care nu cred că o voi mai vedea la această materie prea curând fiindcă nu prea este oferită... dar mă voi strădui (9/10). Gata, m-am lăudat. Nu m-am putut abține.
În rest toate sunt bune. M-am înscris și în ASMV (asociația studenților mediciniști veterinari) care din fericire ține de USR (a cărei membru sunt de vreo 2 ani, și pe care o iubesc din inimă)... și mi-aș dori cât de curând să mă ofer voluntar în clinică. De-abia aștept practica.
Cred că încep să îmi dau seama cum este să faci ceva ce te pasionează, ce înseamnă devotamentul și reușita. Mă simt ca și când încă aș visa ... e totul prea bine, și în orice moment mi-ar putea pica lumea în cap. Dar nu se va întâmpla... decât dacă pic marți colocviul de laborator la biochimie :)). Da, deja am început examenele. Am mult de învățat dar va fi bine. Nu de asta mă tem, ci de altele care chiar mă lasă rece...dar ce să fac? Trebuie să le învăț pe toate.

Iubesc facultatea asta, iubesc liceul din care am venit... și nu e niciun fel de piperare suplimentară, chiar sunt foarte fericită că am studiat ce am studiat fiindcă acum simt că într-adevăr am avut mereu puterea de a face orice, iar profesorii, cadrul, prietenii, părinții... toți cei ce au crezut în mine m-au făcut să cred și eu.

Acum chiar sună cam plângăcios, dar sunt îndrăgostită. Poate o să îmi treacă în sesiune.
PS: Nu prea am timp să fac nimic ceea ce este destul de nasol. Mi-e și lene ce-i drept că e cam frig și ceață și sunt mereu obosită... Dar tot am ajuns la concertele cu Smokie și Scorpions. IT IS ON BABY!!

PSS: Aștept poveștile celorlalți colegi... Ah, și țineți-mi pumnii Marți!

- asta se face în orele libere - ferestre - ... se stă în laboratorul liber de anatomie și se studiază. Zeugopodiul membrului pevin la cabaline în cazul de față (Tibia).

- Știu, e pitzi...dar e dinainte să mă tund. Laboratorul de chimie... prima dată când am pus halatul pe mine, în afară de când l-am cumpărat. Acum deja a devenit accesoriul de bază halatul. Doar acasă ce nu îl port. -
- prima zi de răceală. Am prins o faringo-laringită păcătoasă ce m-a lăsat fără voce. Laboratorul de anatomie, ora 7 dimineața, pregătirea dinainte de seminar. Necesară. -

- Așa îmi mai place halatul.-

- Intrarea principală. prima alee... drept pe scări e rectoratul, amfiteatrul în care facem noi cei de la MV cursurile... iar pe cărarea principală "începe" campusul... toate celelalte clădiri... încep parcurile șamd.

- Viziune din laboratorul de biofizică. Parcul principal este cel mai ocrotit de soare și pare cel mai feeric. Am fost surprinsă de forma de inimioară a tufișului. Gazonul este foarte bine întreținut și în general plin de studenți care stau la soare la o glumă, un sandwich sau să învețe. Dar nu pe vremea asta... ah, și se menține curat. -

- Am îmbătrânit. -

- Nu știu ce e cu fața aia la mine :)). Împreună cu două colege și draguțele noastre mumii -

- ȘI fiindcă am vorbit doar despre școală... mai am și activitate extracurriculară! Concertele organizate pe Cluj Arena sunt pe lista mea de interes.


marți, 30 august 2011

Mări - în lipsa unui titlu mai bun.



E interesant cum, până acum vreo două saptămâni, îi răspundeam oricui mă întreba de vacanța mea de vară că o să iau și eu vacanță într-o săptămână, sau în august, sau două săptămâni din august, și tot așa. astăzi e ultima zi de vară, ultima zi de august, și încă mă întreb unde sunt zilele pe care le visam la începutul verii, zile lungi pe care să le umplu citind sau vizionând filme și seriale, uitându-mă pe balcon pentru a vedea câți câini cu covrigi în coadă trec pe stradă(doar sunt studentă, nu? doar câini din cei menționați trebuie să mai văd ca să pot spune că le-am văzut pe toate) , zile care să se scurgă molcom și să fie la fel. Zile care să mă facă să-mi doresc tot mai aproape sfârșitul verii și începerea facultății.

*

Față de iulie, în august deja m-am putut numi studentă în cadrul UB, la Facultatea de Limbi Străine, secția Filologie, Engleză-Portugheză. Altfel, luna august m-a prins făcând ceea ce am făcut și în luna iulie, și anume traducând. Deosebirile erau doar că pentru un alt grup de străini, și că nu mai eram singură, ci aveam ajutor. Între traducători au fost și de Nicoleta și Bogdan [și dacă nu v-am mulțumit suficient sau deloc până acum, mulțumesc tare mult de ajutor!], care s-au descurcat grozav și mai ales au acceptat provocarea! Partea și mai bună e că am și câștigat primii mei bani munciți (chiar dacă i-am cheltuit pe toți în două zile, nu așa trebuie să fie primul salariu muncit? Doar n-o să-l pun în ramă. Deși regret că nu i-am făcut o poză, ceva…) - și ce muncă plăcută! Și partea și mai bună e că am cunoscut oameni extraordinari, oameni care sunt o sursă de inspirație și bucurie pentru mine, pe care sunt fericită să îi pot numi acum prieteni, și alături de care am petrecut momente minunate.
La nici 12 ore după ce le-am urat drum bun călătorilor transatlantici pentru care am tradus, mi-am făcut bagajele și am plecat însoțită de una din surorile mele într-o tabără pentru adolescenți, organizată de niște tineri din Anglia, tot pentru a servi drept traducător, de data, asta ce-i drept, secund. Deși merg în această tabără de câțiva ani, aproape mereu ceva a mers rău pentru mine. Însă nu și anul acesta, când lucrurile chiar au început să se însenineze pe toate planurile; am avut parte de multă distracție, de voie bună, și majoritatea celor din tabară ne-am promis să ne revedem în același context, drept pentru care în weekend-ul dinainte de începerea anului școlar pentru învățământul preuniversitar (acum trebuie să mă obișnuiesc să fac distincție între cele două deschideri ale anilor școlari, doar sunt studentă, nu?) ne întâlnim pentru câteva zile într-o mini-tabără, în aceeași locație.
Am petrecut apoi o săptămână în Maramureș, la bunica și rudele mele din partea tatălui meu. De fiecare dată când suntem acolo vizităm un alt obiectiv turistic, iar anul acesta a fost rândul mănăstirii Bârsana și al Cimitirului Vesel din Săpânța. Au urmat câteva zile la bunicii mei din Vâlcea și acum înapoi la Vâlcea, unde am asistat la botezul unor prieteni dragi mie în weekend-ul care tocmai a trecut. Mama deja mă pune să împachetez farfurii, pahare, paltoane și alte lucruri ,,care-ți vor trebui din octombrie încolo”, și e primul lucru de care îmi pare cu adevărat rău din ultimele două luni.
Singurele două lucruri pe care nu le-am putut face vara aceasta a fost să merg la Folk You (dar mă bucur tare că măcar Rada a ajuns!) și la munte pentru câteva zile. Deși vara se termină, vacanța mea încă nu. Și vreau să o savurez pe deplin, de aceea sper să pot pleca la munte weekend-ul care urmează, și într-o mini-tabără după, și să fiu aici pentru ceremonia de începere a noului an școlar pentru gimnaziu și liceu.

*

Zilele care să mă facă să-mi doresc tot mai aproape sfârșitul verii și începerea facultății... Sincer, și acum mă întreb unde sunt. Pentru că deși au trecut două luni de la încheierea bacalaureatului aceste zile nu mi-au răsărit prea des în drum. Poate am fost prea ocupată pentru a le vedea. Poate s-au ascuns dinadins de mine. Poate pentru că nici ele, și nici eu, nu vrem ca vara asta incredibilă să se termine.


Și pentru că eu sunt foarte curioasă din fire și vreau să știu ce au făcut și alți colegi, Andi, sper că e în regulă dacă îi provoc pe Laura, Ovidiu și Evelyn să povestească despre vara lor, nu doar pe unul din ei. Vorba românului: ,,unde-s mulți, puterea crește”, și sper ca și numărul postărilor de pe blog.
Să auzim de bine!



Brooke Fraser - Something in the water


vineri, 26 august 2011

1/2 din vacanță



Eu mi-am petrecut luna august acasă, cu familia. Am lenevit și am urmărit peste 10 seriale. Însă, mi-am făcut și un obicei - acela de a merge la cinema. Îmi pare rău că a trecut timpul pe lângă mine și nu am făcut nimic productiv, dar îmi place să cred că mă păstrez pentru agitația din București. Cred că punctul culminant al lunii august a fost o miniexcursie la munte. A fost superb: lac, apă curată, aer proaspăt,liniște, foc de tabără, cam tot ce e necesar unei pauze. Acum sunt în căutarea unei locuințe în București, doar sunt oficial studentă! :) Mări?

miercuri, 24 august 2011

Rada...+ Always-Bon Jovi







... a petrecut şi petrece în continuare o vacanţă ok. Cum am terminat cu bacul, pentru care, recunosc, nu m-am omorât prea tare, am continuat cu admiterea. Aceasta a ţinut două zile şi a avut loc în cadrul Facultăţii de Litere şi Arte "Lucian Blaga", Sibiu. Nu a fost uşor, însă nici greu. Pot spune doar că se putea mai mult. Mi-am cunoscut o parte din colegi şi urmează să mai fac cunoştinţă cu ceilalţi, care vor intra, în septemprie-după cea de-a doua sesiune. După ce am aflat răspunsul(afirmativ,locul 4 acum, căci s-au mai retras), am zbughit-o la mare, în Vama Veche(de 4 ani fiind nelipsită de la festivalul FOLK YOU-Florian Pittiş). Am petrecut 5 nopţi, apoi m-am întors acasă şi am început lucrul. Nu pot să stau degeaba şi, mai ales, pe căldura asta. Abia aştept să stau singură. Într-o garsonieră, în oraşul care îmi este atât de drag.Pe scurt, o să îmi fie dor de ultima vacanţă de licean. Şi, la sfârşit, succes tuturor şi ţineţi de drumul pe care aţi ales să mergeţi! Cine ştie, poate o să ne vedem cu toţii în Dubai!(glumeam). Şi acum, Nico, tu?

duminică, 21 august 2011

Consider că...




Vacanța mea, prin care se înțelege perioadă de după bac, nu a început tocmai ca o vacanță. Spun asta pentru că, deși scăpasem de bac, mai aveam admiterea la facultate :-?, mai exact, pe 18 Iulie. Așa că, în timp ce majoritatea prietenilor mei se bucurau din plin de libertatea de mișcare, adică faceau ce aveau chef....eu, cu două săptămâni înainte de examen, trebuia să vin acasă la ora 22:30, ca să fiu odihnit și să pot învăța...Ordine care veneau de sus, nu din proprie inițiativă. Oricum...chestia asta a dat rezultate. Am intrat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației în cadrul Universității București, pe bază de examen de admitere, cu nota 9.43. Am fost foarte fericit perioada care a urmat aflării rezultatului.
Să vedem :-?...lucuri care merită aduse aminte. A, da! Am fost la munteeee! Cum spuneam, am fost la munte cu câțiva prieteni, printre care Ovi și Mișu. A fost super, ne-am distrat, ne-am relaxat, ne-am întors:(( și ne-am lovit de viața plictisitoare dintr-un oraș mic.
Am cunoscut oameni noi și am învățat lucruri foarte importante legate de viața pe care o trăim în fiecare zi, iar unul din aceste lucruri e că nu trăim singuri pe lumea asta ci într-o comunitate, așa că dacă putem, ar trebui să ne ajutăm aproapele cum putem mai bine. Fă în fiecare zi un bine și vei avea o viață mult mai armoniasă!
De atunci îmi omor timpul citind, gătind, uitându-mă la filme pe timpul zilei, iar noaptea, ca bufnițele, ies și eu pe-afară la aer că-i mai răcoare.
Momentan trebuie să-mi găsesc chirie în București, nu contează unde, doar să fie și să fie decență!
Abia aștept să ajung la București și să-mi intru în ritm, să cunosc viața și oamenii de acolo(....și să mai slăbesc puțin). Sufăr foarte grav de o chestie și anume lipsa de activități care să-mi aducă aminte că sunt în viață și să mă scoată din plictiseala teribilă care mă încearcă uneori. Dacă aveți idei, vă aștept!
Cam asta a fost vacanța mea, dar sunt foarte curios ce a făcut Rada Constantinov în această vară!

miercuri, 17 august 2011

17 august 2011




Vacanța aceasta nu prea s-a făcut simțită pentru mine până acum. După admitere mi-am petrecut timpul în cea mai mare parte acasă, la Vâlcea, cu prietenii si familia. M-am apucat să-mi redecorez camera, am facut cateva drumeții in apropiere și am făcut nenumărate grătare. Printre acestea mi-am sărbătorit și eu, ca și Japo, ziua de naștere. A fost foarte plăcut pentru că a venit în vizită un prieten pe care îl întâlnesc mai rar și totul s-a desfășurat într-un cerc restrâns. Am primit cadou de la prietenul meu o broscuță țestoasă foarte foarte frumușică pe care o cheamă Miki. E o dulceață!


Acum urmează să merg un weekend la Voineasa la o bună prietenă a mea. Dupa mica escapadă de la Voineasa mi-am propus să plec la București pentru câteva zile pentru a-mi căuta gazdă. Sper să găsesc o garsonieră simpatică in Drumul Taberei pentru că aș fi foarte aproape de facultate. Înainte de începerea facultății am să plec pentru câteva zile la Roma cu cea mai buna prietenă a mea. Și asta este tot. De abia aștept atât restul de vacanță cât și începerea școlii!

Deja mi-e dor de Andy și știu că la fel de mult o să-mi lipsească si Japo, Sandra și altii! Vă aștept acasăăă!!!

Mai departe: Radu Constantinescu


duminică, 14 august 2011

Şi Japo...


Pentru mine de abia a început vacanţa! Am fost aşa ocupată cu înscrierea la facultate şi toate demersurile pe care a trebuit să le fac, dar a meritat. Acum pot spune că sunt studentă la School of Oriental and African Studies, University of London. Începând din 26 septembrie voi studia Japoneză şi Economie la Londra pentru 4 ani, dintre care anul 3 îl voi petrece la o universitate din Japonia.

Foarte multe lucruri interesante nu am apucat sa fac în această vară, în afară de faptul că am fost o săptămână la Londra şi o săptămână la Şcoala de vară de Japoneză la Bucureşti. A fost o experienţă inedită pentru mine deoarece am avut ocazia să cunosc profesori japonezi şi să mi se predea direct în japoneză.

Printre altele mi-am sărbătorit şi ziua de naştere, mai devreme puţin pentru că săptămâna aceasta Mădălina pleacă în Danemarca şi am vrut să fie şi ea prezentă. Am primit numai cadouri frumoase, printre care un evantai uriaş pe care îl voi lua cu mine în Anglia orice ar fi.


Deja îmi e dor de colegi... Şi ştiu că toţi am fost curajoşi până acum, dar tuturor ne este frică de ce va urma şi ne punem aceleaşi întrebări: Oare voi fi în stare să mă descurc singur printre străini? O să reuşesc să-mi ating ţelul? Eu cred că DA! Am încredere că toţi vom ajunge acolo unde ne-am propus, iar dacă vreodată aveţi o problemă sau vreţi să comunicaţi ceva sper că veţi scrie pe blog pentru ca toţi să ştim şi să vă putem ajuta, eu mă ofer prima voluntară.



În încheiere o veche zicală japoneză: がんばってください(Ganbatte kudasai)= daţi tot ce aveţi mai bun!

Mai departe: Andreea Bălintescu!

Adina Vîlcu


Ce mică-i vacanța mare... dar nu și vara aceasta. Anul acesta mi se pare că vacanța trece mai greu. Poate și pentru ca nu am fost decât la mare ( nu am stat prea mult timp) și în tabăra Rotaract cu tematica Robin Hood( care din păcate a fost doar de 3 zile) dar poate și pentru că sunt nerăbdătoare să văd cum e viața de student și orele de practică( care îmi par foarte interesante: experimente, chestionare, statistici). Așa că, până ajung în București, îmi ocup timpul cu lucruri deloc deosebite: ieșit pe afara, filme, filme, filme, citit, încerc să îmi fac accesorii ( câteodată chiar reușesc), particip la diverse concursuri sau loto ( am reușit să câștig de 8 ori suma pe care am dat-o pe un bilet ) și am jucat doar o data, dar o sa mai încerc) și îmi caut chirie continuu...
Oricum, sunt bine dispusă și pentru că mai am o lună și jumătate de vacanță o să mă bucur de ea cât mai mult cu putință. Sper sa aveți și voi o vacanță plăcută în continuare!
Predau ștafeta Anei Olanescu pentru că știu că ea are multe de spus despre vacanța asta.

Nu la fel de tropical ca Tuborgul (Andy)


-Ura. Îmi merg în sfrârșit diacriticele și pe laptop –
În primul rând trebuie să îi mulțumesc scumpului de Andy că s-a gândit la mine să continui acest jurnal al aventurilor post-liceene ante-universitare (deși aș fi preferat să fiu lăsată la urmă).
Pentru mine luna august a fost una dintre cele mai încărcate din punct de vedere decizional... și astfel am învățat cum Universul este deasupra noastră, nu invers. În fine, eram obișnuită să am totul programat pe o perioadă de 10 ani... știam unde urma să merg, ce urma să fac... poate chiar într-un mod exagerat de exact. Fusesem admisă la 6 programe de Business în Anglia: 3 la Coventry University, 3 la Portsmouth University... însă urma să plec la Tietgen Business School, în Danemarca. Mi-am plătit și apartamentul, totul era fix, însă, din cauza unor schimbări de-a dreptul bruște din viața mea am ajuns, fix înainte de a mă urca în avionul ce avea să mă ducă – singură, deci nu cum fusese programat – în Odense, Danemarca... mi-am dat seama că nu mai sunt eu. Nu vroiam lucrul respectiv... Lumea mă vroia aici: am descoperit cât de mulți prieteni am aici, cât de importantă sunt în viața unora dintre ei și cât de mult însemnau ei pentru mine... plus familia. Apoi munca: urma să îmi iau job necalificat, de student, pentru a putea face față costurilor incredibile, urma să fac o facultate la care niciodată în trecutul meu nu mă gândisem, urma să trăiesc cu totul o altă viață decât aceea pe care mi-o doream... și cum singurul lucru ce mă motivase să îmi doresc asta, nu mai exista... atunci, chiar înainte de a porni pe acest drum, m-am întors acasă. La aeroport am realizat că îmi uitasem actele în apartamentul meu din Cluj, iar când am ajuns înapoi... ei bine, avionul plecase deja de o jumătate de oră – cu întârziere chiar. Așa că am luat-o ca pe un semn. Normal că puteam lua următorul avion, dar în sinea mea m-am bucurat că s-a întâmplat așa, fiindcă astfel mi s-a deschis o nouă portiță spre a face ceea ce îmi doream cu adevărat: facultatea după care plânsesem timp de 2 ani de când am simțit că va trebui să renunț, și mai ales după care plânsesem excesiv în ultimele câteva luni de când parcă nu mai eram deloc motivată. Ca să nu fiu piază rea, fiindcă încă nu sunt oficial admisă – pentru că prostia se plătește și nicio clipă nu m-am gândit că o dată în viața mea voi ieși din cutie și voi face altfel decât planificasem – nu voi preciza exact până ce nu mă voi vedea admisă – deși pont: e visul meu și meseria pentru care mă pregătisem în liceu deși toată lumea era sceptică studiind filologia, însă sunt încrezătoare (colegii și profesorii sigur s-ar putea prinde, toată lumea reacționa ciudat când eram întrebați ce facultate vrem să urmăm și eu dădeam acest răspuns) însă deocamdată... aștept.
În fine, în Danemarca aș fi început la 1 septembrie cursurile. Acum... cred că sunt singura din clasă rămasă pe dinafară ). Măcar mă simt specială. Nu am făcut nimic deosebit toată vara, ba chiar am pierdut-o aiurea și regret. Totuși am stat pe facebook, mi-am rupt mâna în cel mai cretin mod posibil, am văzut mai multe filme decât am văzut în 19 ani... și am cam luat o pauză de la mine însămi. Nu-i bai, I’ll be back on track soon, baby.

- aici e de admirat gipsul.
Sfat pentru toți cei ce sunt încă în liceu și văd postarea: niciodată nu vă luați după alții în ceea ce privește viitorul vostru... și mai bine mai târziu decât niciodată.
În orice caz, sper să revin cu vești mai bune când mi-o mai da vreunul din iubiții mei colegi această leapșă... și sper să nu mai fiu într-o stare în care să pot fi vizulizată de cititor(i) ca purtând niște haine largi și nespălate, cu un păr nearanjat, urme de friptură pe frunte, stând într-o canapea și uitându-mă la filme cu o sticlă de bere în mână, încă vreo 20 pe jos înșirate, o pungă de cheetos pe jos și mirosind a câine ud. )) Glumesc.
Predau ștafeta Adinei, pentru că știu că o va enerva... plus că are povești frumoase de spus ... dar mai ales... mă va înjura că am făcut asta.
PS: Felicitări tuturor, știu că ați ajuns pe unde vroiați... vă doresc distracție plăcută în ce a mai rămas din vacanță și în facultate... și mult succes... și unora dintre voi drum bun, fir întins!

Cordial,
GT.

sâmbătă, 13 august 2011

August-înainte de facultate


Dragi colegi, suntem deja în luna august și majoritatea am intrat pe la diverse facultăți și ne-am făcut ceva planuri de viitor.
M-am gândit să vă povestesc cum mi-am petrecut luna august(ultima lună august înainte de "studenție") și cum e cu facultatea,job,etc... cu speranța că data viitoare când vizitez blogul acesta și să văd și poveștile voastre.
Am ales luna august pentru că unii dintre voi începeți cursurile deja în septembrie, deci acestea au fost ultimele zile de vacanță.

După cum majoritatea știți am ales să plec în Italia la facultate, gândindu-mă că aici șansele de a mă afirma și a face ceva în viață sunt mai mari -sper să fie așa-.
Am venit în Italia pe 30 iulie,pe mulți nu am apucat să vă salut pentru că am stat ultimele 2 săptămâni înainte de plecare în București. Am ajuns aici și deja din primele zile am început să mă interesez mai profund în legătură cu intrarea la facultate și mai ales pentru documente... într-un final totul bine, totul rezolvat, sunt student!
Cum părinții mei stau la 60 de km distanță de Torino, am ales să-mi caut un loc de muncă pentru a-mi putea permite să-mi închiriez o garsonieră în Torino când voi începe cursurile(mi se pare obositor/plictisitor să fac 2 ore naveta zilnic).Așadar, căutarea unui job a fost destul de facilă deoarece am avut deja niște promisiuni înainte de a ajunge aici. M-am dus să mă cunoască patronul și m-a pus o zi în probă... totul a decurs mai bine decât mă așteptam și mi-a spus că din septembrie e posibil să încep chiar să lucrez în acel bar, cu condiția ca băiatul care lucrează acolo va renunța la locul de muncă așa cum spusese. În cazul în care planul nu va decurge așa, "capo" mi-a spus că mă va prezenta unor cunoștințe de ale lui pentru a-mi oferi un job(poate ceva și mai bun decât într-un bar), numai că trebuie să aștept să aflu orarul de la facultate, așa nu voi avea probleme să ajung la cursuri. Pe lângă patronul acelui bar mai am și alte promisiuni de prin alte părți, așa că m-am înarmat cu răbdare și speranță.


Acum să spum și partea mai puțin plăcută a lucrurilor: Minunatul Torino în luna august este deșert! Cum italienii au obiceiul să-și ia concediu în această perioadă, orașul este populat în mare parte de către turiști.
Eu stau aici în orășelul în care locuiesc părinții mei și aștept mereu apusul, așa seara pot ieși la o plimbare, la o petrecere și în week-end-uri pe la discotecă(dacă tot n-am ce face)... și aștept zilele de plecare la mare...totuși în 2 ore sunt pe litoral, hehe.
Concluzionând(text argumentativ), pot spune că aventura în Italia este cam plictisitoare, dar promițătoare. Sper ca și voi să aveți câte ceva de povestit.

P.S.: Provocările sunt interesante, așa că îi dau ștafeta Grațielei... să fie ea următoarea care să ne povestească luna ei august+deciziile pe care le-a luat în legătură cu facultatea.

P.S. 2: La vita e bella!

miercuri, 25 mai 2011

Dans cu o carte- "Cel mai iubit dintre pământeni"



"Fără noi Dumnezeu s-ar plictisi, aşa se mai distrează şi el văzând cum unii îl înjură, alţii ucid, alţii se îmbată ca porcii şi grohăiesc..."
Marin Preda în "Cel mai iubit dintre pământeni"


Bucur Narcisa

marți, 24 mai 2011

Dans cu o carte - Numele Trandafirului

*Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul.*
(Umberto Eco - Numele Trandafirului)

Constantinov Rada

miercuri, 18 mai 2011

Dans cu o carte

"Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni le facă ."(Marin Preda,Moromeţii)




Micu Mihăiță

Dans cu o carte

O familie nu este o formulă. Nu, nu! O familie e o ţesătură adâncă, făcută din cele mai tari fire, mai fierbinţi şi mai nevăzute: din fire de sânge. ( Lucia Demetrius)



Bălășoiu Ionuț Robert