"Atâtea stele cad în noaptea asta./Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul/şi suflă peste-o iască/
năprasnic să-l aprindă./În noaptea asta-n care cad/atâtea stele, tânărul său trup/
de vrajitoare-mi arde-n braţe/ca-n flăcările unui rug.Nebun,/ ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,/ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,/
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui/puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.În zori când ziua va aprinde noaptea,/
Când scrumul nopţii o să piară dus/de-un vânt spre-apus,/în zori de zi aş vrea să fim şi noi/cenuşa,/noi şi - pământul."
(L. Blaga, “Noi şi pământul”)
“Când izgonit din cuibul veşniciei/întâiul om/trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,/
îl chinuiau mustrându-l/lumina, zarea, norii - şi din orice floare/îl săgeta c-o amintire paradisul -Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.Odată istovit de-albastrul prea senin/al primăverii,/cu suflet de copil întâiul om/
căzu cu faţa-n pulberea pământului:/"Stăpâne, ia-mi vederea,/ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi/
ochii/c-un giulgiu,/să nu mai văd/nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,/căci vezi - lumina lor mă doare".Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare/îi dete – lacrimile.”
(L.Blaga, “Lacrimile”)
“A admira un gânditor
nu înseamnă
a-i accepta
şi ideile ca atare.”
(L. Blaga)
Ele… par singure în toată clasa, dar (aţi văzut?!)… nu sunt!
“O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,Dumnezeule, dar ce era să fac?Când eram copil mă jucam cu tineşi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.Apoi sălbăticia mi-a crescut,cântările mi-au pierit,şi fără să-mi fi fost vreodată aproapete-am pierdut pentru totdeaunaîn ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape…” ( L. Blaga, “Psalm”)
Succes în noul an şcolar, 2009/2010!
