Păreri...

. . . Şi noi!

(puştii de la 35)

- meditând la condiţia adolescentului în post-modernism -

Rezumat

Adică şi clasa a IX-a F, CNMB Rm. Vâlcea: “Şi noi vrem o recenzie a

blog-urilor elevilor clasei, aşa cum aţi făcut la XI F!” (pe vremea aia, Graţiela - fata care m-a rugat şi care e una din cititoarele mele fidele – vorbea cu “dumneavoastră”. . . ehei, vremuri!); se pare că Jurnal de bord (navigând printre jurnalele de bord ale mateloţilor clasei a XI-a F) a fost o scriere gustată

de public. Şi pentru asta. . . şi pentru că era vorba de Graţiela. . . şi pentru

că ăştia micii sunt simpatici. . . Şi pentru că “. . . Şi noi!” e chiar numele

revistei „trimbulinzilor” din CNMB.. . de ce nu?

Meditând la condiţia adolescentului în post-modernism, sau mai bine zis: în

post-comunism. Este trist, domnule! Eu, la Revoluţie, aveam 11 ani proaspăt

împliniţi şi mă mândream că citisem Recreaţia mare de Mircea Sântimbreanu şi

Insigna de pilot de Ovidiu Zotta, iar ca pionier eram comandant de grup ! Adolescenţa mea, începută la scurt timp după aceea, a făcut uz din plin de achiziţiile din perioada comunistă şi am să reclam aici justeţea scării de valori imprimate de Ghidul pionierului ! . . . Iar copiii ăştia, pe ce se pot baza? Pe Candy şi pe 3 Sud-Est. . . pe procesul de doping al lui Mutu şi pe zâmbetul echivoc al Nicoletei Luciu?

Pe Irinel şi Monica, pe ştirile de la ora 5 (p.m.), pe Gigi Becali, constructorul „unei

Românii care luminează mai tare decât soarele de pe cer”?. . .

Hm, în mod surprinzător, blog-ul clasei lor ne „serveşte” 3 secunde dintr-o melodie

a lui Cornel Constantiniu & Lucky Marinescu, iar Cornel Constantiniu e de o

vârstă cu tata. . . Eu sunt un flutur/tu eşti o floare - aşa şi eu, mă simt un flutur

sărind din blog în blog, ca din floare în floare. . . un băiat, 5 fete şi blog-ul clasei.

Băiatul e cel mai simplu de tratat1: nu scrie nimic! Asta e bine, că o recenzie a

unui blog fără articole nu e chiar aşa greu de făcut!

Blog-urile fetelor îmi plac: fetele scriu. . . şi nu-mi plac, în acelaşi timp: scriu

nişte articole luuungi . . . Dar ce rămâne, rămâne: blog-urile sunt luate în serios, interacţiune text-muzică-poze-videoclip, te cam prinzi cu cine te preocupi când citeşti. . .

dar luuungi, frate! Acuma. . . eu înţeleg, fetelor, că sunteţi la o clasă de „uman”. . .

da' mai luaţi exemplu şi de la colegul Radu. . . aţi auzit de cuvântul concizie? Asta

nu înseamnă decât: gândim-apoi-scriem (în loc de gândim-în-timp-ce-scriem); dacă

nu putem să ne desprindem de actul scrisului, că ne-am obişnuit prea tare, atunci

gândim-în-timp-ce-scriem, dar nu-lăsăm-scris -decât-concluzia (în general, nu ne

interesează cum au fost aşezate schelele pe care s-au plimbat muncitorii care au

construit o oarecare, de altfel frumoasă, clădire, nu?).

Printr-un contrast evident cu colegul Radu, romanciera clasei este, de departe,

Graţiela-Teodora Vlad. Graţi (cum i se spune printre colegi) abordează genul „foileton” cu mare aplomb, aşa cum dă mărturie blog-ul personal - şi, date fiind notiţele

dinspre sfârşitul acestei scrieri, mă bucură să cunosc pe cineva care îşi poate monitoriza

atât de fidel trăirile (aşa se construieşte, doar, expresivitatea!). Blog-ul este,

fără doar şi poate, uşor mai complex decât cele ale colegelor: Graţi nu se sfieşte să

scrie cam tot ce îi trece prin cap, să reproducă poezii sau fragmente din prozele care

i-au plăcut şi să publice tot soiul de poze (a căror autoare, protagonistă, creatoare

sau descoperitoare este). Şi tot pe blog-ul ăsta am citit o poezie foarte bună a lui

Nichita (sunt mai multe, fata îşi construieşte gusturile; dar pe aia n-o ştiam eu) şi

tot de aici am aflat despre Exuviile Simona Popescu (un roman pe care l-am neglijat,

normal. . . fix în 1997, când apărea romanul, începea cariera mea de fizician. . .

dar Simona Popescu mi-e aşa simpatică . . . de când cu Clava. . . promit că am să-l

citesc!).

Prin comparaţie, eu nu eram atât de deschis către lumea înconjurătoare. Şi dacă

eram, nu aveam atâtea posibilităţi de exprimare (text-muzică-poze-videoclip), deci

„practic” nu eram atât de deschis. Nu ştiu dacă asta e vârsta, 15 ani, la care se

maturizează copiii. . . sau dacă acum, în 2008, e aşa. . . mie - eu am, acum în 2008,

dublu cât ei: în decembrie, fac 30 de ani -, mie mi se pare că doar de foarte puţin timp am ajuns să gândesc (comparându-mă cu cel ce-am fost, indubitabil o fac!). . .

dar copiii ăştia (e drept: copilele astea!) gândesc ca nişte oameni mari! Graţiela nu

era un exemplu suficient de puternic, dacă era singură („unirea face forţa!”, scrie la

un moment dat pe blog-ul clasei2 - poftim!): blog-urile celorlalte fete sunt susţinute

de aceeaşi armătură de emoţii şi asumată candoare.

Au mai rămas, deci, 4 flori. . . ăăă. . . blog-uri în clasa asta, pe care fluturul mai

are să se aşeze: Rada, Ana, Evelyn şi Adriana. Toate 4 au nişte sigure cariere

scriitoriceşti deschise în faţă-le, căci de scris. . . scriu!

Şi acum, câte două cuvinte de laudă. Bravo, Adriana Manole, te-ai prins că

mândria de a fi român se leagă mai degrabă de carele trase de boi, care soseau la

1 Decembrie 1918 în Alba Iulia, venind din toată ţara, decât de cel că în 2008,

CFR Cluj se califică în Champions League sau de cel că Monica Bârlădeanu joacă

la Hollywood. Da, da. . . Rada Constantinov. . . ultimul tău articol e scris chiar de

ziua mea! (Dar asta e un fel de critică, de fapt: ziua mea a fost cam demultişor!)

Ana Olănescu (Lady_Darkness) este dotat cu o sensibilitate aparte dacă reuşeşte

să guste poezia japoneză. Amor vincit omnia şi în mod sigur a învins-o pe Evelyn

Oprea, care nu scrie decât despre asta; dar autorul acestei scurte caracterizări chiar

crede în vincit omnia ăla. . .

Bravo, fetelor: Graţi, Lady_Darkness, Evelyn, Adriana şi RaDa, cât curaj. . .

mie mi-e oarecum ruşine să scriu chiar aşa sincer despre mine (dar eu sunt cu jumătate de generaţie mai bătrân. . . deci „cu jumătate de generaţie” mai pudibond!). . .

cumva trebuie să îţi formezi mâna (asta e valabil pentru toată lumea)! Ştiţi, sunteţi

în aceeaşi situaţie cu literatura română paşoptistă: scrieţi, băieţi, orice - numai

scrieţi! zicea Ion Heliade-Rădulescu, încurajându-i pe tinerii acelor vremuri (şi

uite, s-a ajuns la Nichita, la Gellu Naum sau la Cărtărescu!). Şi am să închei formulând concluzia studiului meu: mda, aşa e . . . şi voi! Chiar dacă n-aţi citit cărţi cu pionieri. . .

1Remarc o simetrie simplă, mesagera unei ciudate disproporţii existente în CNMB. Simetria:

cifra roman IX e reflecţia în oglindă a cifrei romane XI; disproporţia: Radu Constantinescu, de la

IX F şi Vlad Vinereanu, de la XI F erau, la datele scrierii acestei recenzii, respectiv a Jurnalului. . . ,

singurii băieţi cu blog-uri personale listate pe blog-urile claselor lor. Singurii băieţi dintr-o mare

blog-istic feminin . (E drept că, de atunci, la XI-F au mai apărut doi-trei reprezentanţi ai

sexului „tare”. . . dar aia e clasă de Mate-Fizic , era de aşteptat ca Vlad să mai aibă şi colegi. . .

pe când aici, Radu-mamă-Radule, mi-e frică pentru tine. . . eşti înecat la propriu într-o mare de

fete: Filologie, băiatule!) Hm, oare de aia nu scrie Radul nostru?! Îl inhibă „marea” feminină în

care se scaldă. . . E totuşi o condiţie pe care cei mai mulţi dintre bărbaţi ar invidia-o. . . şi el tace!

Sau nu vrea să ne spun cum e?

2Blog-ul clasei e întreţinut de aceeaşi Graţiela!