duminică, 31 octombrie 2010
RIUF - Octombrie 2010
Ca și ediția anterioară, Romanian International University Fair a avut loc la Sala Palatului pe data de 30 Octombrie 2010. Pot spune că am fost puțin dezamăgit. Toate standurile au fost înghesuite la parter, rezultând o aglomerație infernală. Față de ediția trecută, au fost mai puțini reprezentanți prezenți, însă nume noi și-au făcut apariția. Din nou, aglomerația cea mai mare era în jurul standurilor românești. Cine zicea că toți vor să plece în străinătate?!? Un alt aspect interesant, a fost dat de standul cu cărți de vânzare al librăriei OKIAN (www.okian.ro) . Prețuri decente, cărți din mai multe domenii, multe dicționare...În concluzie, a fost bine, nu destul de bine ca data trecută, dar bine.
link utilȘ
- http://www.riuf.ro/index.php
Cu gândul mai departe...
... la Universitate!
De câteva luni elevii clasei noastre au început să/și construiască dosarele pentru a aplica la diverse universități în străinătate.
În ceea ce mă privește, m-am pregătit pentru acest lucru de foarte mult timp, motiv pentru care, la începutul lunii octombrie am și aflat că aveam să fiu admisă la universitatea mult dorită. Este vorba de Universitatea din Coventry (Coventry University). Din fericire, am fost admisă pentru toate cele trei specializări pentru care am optat: Business Management, International Business Management și Event Management.
De ce Coventry University? În primul rând m-am simțit foarte atrasă de faptul că repreyintă simbolul unui oraș puțin mai mare decât Clujul, centru universitar... este un oraș liniștit alcătuit în mare parte din ... clădiri ale universității! Ca să nu mai spun că se află la o distanță de aproximativ 40 minute de Londra. Apoi, (universitatea), este destul de puternică în ceea ce privește specializarea pe care am ales-o.
În al doilea rând, sunt foarte multe facilități: o bibliotecă având un număr impresionant de volume, apoi baza sportivă (aici m-a atras în mod deosebit bazinul de înot care a fost realizat cu doar câțiva centimetri mai mic decât normele impuse pentru participarea la olimpiadă).
Pe de altă parte, cum de ceva timp sunt foarte îndrăgostită de USR (Uniunea Studenților din România), la fel am simțit și față de CUSU (Coventry University Students Union) când am citit primele articole despre ei.
Acum... pot spune că sunt fericită. Faptul că am fost admisă într-un interval foarte scurt de timp, la o specializare pentru care aveam puțin emoții (având în vedere că se cere matematică), mi-a ridicat foarte mult moralul. Acum aștept să treacă timpul, încerc să mă bucur de liceu și mă pregătesc pentru ultimul examen al liceului: Bacalaureatul.
Mulțumesc pe această cale colectivului profesoral al Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea. Cred că am avut ocazia să evoluez sub supravegherea unor oameni extraordinari ce m-au învățat să lupt, să fiu ambițioasă și să nu mă dau niciodată bătută!
Mult succes tuturor colegilor mei! Sper ca toți să primească același răspuns pe care l-am primit și eu!
Grațiela Teodora Vlad.
De câteva luni elevii clasei noastre au început să/și construiască dosarele pentru a aplica la diverse universități în străinătate.
În ceea ce mă privește, m-am pregătit pentru acest lucru de foarte mult timp, motiv pentru care, la începutul lunii octombrie am și aflat că aveam să fiu admisă la universitatea mult dorită. Este vorba de Universitatea din Coventry (Coventry University). Din fericire, am fost admisă pentru toate cele trei specializări pentru care am optat: Business Management, International Business Management și Event Management.
De ce Coventry University? În primul rând m-am simțit foarte atrasă de faptul că repreyintă simbolul unui oraș puțin mai mare decât Clujul, centru universitar... este un oraș liniștit alcătuit în mare parte din ... clădiri ale universității! Ca să nu mai spun că se află la o distanță de aproximativ 40 minute de Londra. Apoi, (universitatea), este destul de puternică în ceea ce privește specializarea pe care am ales-o.
În al doilea rând, sunt foarte multe facilități: o bibliotecă având un număr impresionant de volume, apoi baza sportivă (aici m-a atras în mod deosebit bazinul de înot care a fost realizat cu doar câțiva centimetri mai mic decât normele impuse pentru participarea la olimpiadă).
Pe de altă parte, cum de ceva timp sunt foarte îndrăgostită de USR (Uniunea Studenților din România), la fel am simțit și față de CUSU (Coventry University Students Union) când am citit primele articole despre ei.
Acum... pot spune că sunt fericită. Faptul că am fost admisă într-un interval foarte scurt de timp, la o specializare pentru care aveam puțin emoții (având în vedere că se cere matematică), mi-a ridicat foarte mult moralul. Acum aștept să treacă timpul, încerc să mă bucur de liceu și mă pregătesc pentru ultimul examen al liceului: Bacalaureatul.
Mulțumesc pe această cale colectivului profesoral al Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea. Cred că am avut ocazia să evoluez sub supravegherea unor oameni extraordinari ce m-au învățat să lupt, să fiu ambițioasă și să nu mă dau niciodată bătută!
Mult succes tuturor colegilor mei! Sper ca toți să primească același răspuns pe care l-am primit și eu!
Grațiela Teodora Vlad.
duminică, 24 octombrie 2010
Pelerinaj in Maramureş
Pelerinaj în Maramureş... Să merg, să nu merg. Da! De ce nu? A fost o experienţă frumoasă, până la urmă. Partea cea mai proastă a fost că tot drumul am ascultat muzică bisericească. Partea bună, de fapt- părţile bune- m-a miruit părintele în fiecare dimineaţă(iar mie îmi place mirosul foarte mult), am vizitat multe catedrale, biserici, mănăstiri şi am avut ocazia să gust puţin dintr-o stare de spirit pe care nu am mai avut-o până acum. Traseul a fost acesta: Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Alba Iulia – Cluj-Napoca – Gherla – Dej – Târgu Lăpuş – Baia Sprie – Sighetul Marmaţiei – Săpânţa – Vadul Izei – Moisei – Năsăud – Parva – Bistriţa – Reghin – Târgu Mureş – Sighişoara – Mediaş – Sibiu – Rm. Vâlcea. Cel mai mult mi-a plăcut în Sibiu şi Tg. Mureş. Oricum, pozele spun totul. A fost, într-adevăr, o apropiere de Dumnezeu şi nu numai. O eliberare de palpabil. Sfatul meu pentru voi: merită văzut tot!
Varujan Vosganian - Cartea şoaptelor
"Iată o carte ieşită din comun, nici numai memorialistică, nici numai ficţiune, cu câte ceva din amândouă, şi deopotrivă extraordinară prin modul în care ţese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale. Am întâlnit rareori într-un roman, cum este în definitiv cartea lui Varujan Vosganian, o atât de mare densitate de viaţă umană şi de evenimente cruciale în existenţa unei comunităţi. Bogată, variată, palpitantă, cartea nu se poate lăsa din mână, pentru arta de povestitor pe care autorul o dovedeşte, ca şi pentru interesul documentar al reconstituirii unei istorii tragice."
Nicolae Manolescu
"Pentru copilul care eram, cimitirul era ca o grădină mare, unde florile şi copacii înfloreau cu un minut mai devreme decât oriunde în altă parte. Nu ştiam de unde vine puterea florilor şi a copacilor. Pe vremea aceea, moartea nu avea niciun înţeles pentru mine. O simţeam tăcând şi înflorind şi îmi era destul. Moartea era un fel de primăvară timpurie. Primul mort pe care l-am văzut a fost bunicul Garabet. El mă învăţase tot felul de lucruri, de pe pământ şi din cer, arătându-mi-le. A vrut ca tot el să fie şi cel care să-mi arate moartea. Mai târziu mi-am spus că s-a întâmplat aşa pentru că lumea era prea mică să ne încapă, cu toate fanteziile noastre, pe amândoi în acelaşi timp."
Varujan Vosganian-"Cartea şoaptelor"
marți, 5 octombrie 2010
Experienţe americane!
Andreea Bălintescu povesteşte…
Am avut şansa să devin “elev de… schimb” prin Rotary, în urmă cu doi ani. Auzisem multe de la cei care trăiseră experienţa aceasta şi mă încânta ideea. Am fost selecţionată pentru Statele Unite, în Milford - Connecticut, un orăşel de 100.000 locuitori.
Prima săptămână a fost, probabil, cea mai confuză din viaţa mea! Trăiam într-o familie de patru persoane, într-o casă pe marginea oceanului Atlantic. Mă simţeam oarecum stângace, nu ştiam ce mi-era permis şi ce nu, îmi lipsea “acasă” enorm! M-am obişnuit însă! Începerea şcolii... o altă etapă care a cerut o perioadă de adaptare!
Pe parcursul anului am avut ocazia să cunosc alte trei familii diferite (în casele cărora am fost găzduită). Îmi face plăcere să vorbesc cel mai mult despre cea de-a doua familie gazdă. Nu neapărat pentru că m-au tratat special, ci pentru că m-am simţit cu adevărat “parte” din familia lor. Chiar şi acum vorbesc aproape zi de zi cu “suroriile” mele, Kim şi Kelsey, pe care le aştept într-o vizită scurtă în acest sfârşit de octombrie. Împreună am făcut nenumărate excursii în New York, unde mi-am petrecut şi o săptămână în campusul colegiului lor. Vacanţa de Crăciun ne-am petrecut-o într-o croazieră în Caraibe. A fost senzaţional, am acumulat amintiri, ne-am simţit de parcă ne ştiam de-o viaţă! În noaptea de Înviere am fost împreună la o biserică românească din Connecticut, unde membrii acestei familii americane au urmărit până la final slujba noastră religioasă. Una peste alta, alături de ele am trăit cele mai frumoase clipe în State!
La şcoală era uşor. Mă trezeam cu drag dimineaţa. Aveam acelaşi orar zi de zi, iar materiile (Spaniolă, Civică, Istoria Americii, Arte, Franceză, Marketing, Jurnalism) mi le-am ales eu. Se punea accent în special pe activităţile sportive, care aveau loc după ore. Eu am făcut atletism, timp de un sezon. Mi-am făcut o mulţime de prieteni. Toată lumea era dornică să mă cunoască şi să mă integreze în diverse activităţi.
Sunt foarte recunoscătoare clubului Rotary pentru ceea ce face pentru tinerii elevi de schimb. Atât clubul “mamă” cât şi clubul gazdă ne-au pregătit şi ne-au oferit tot ceea ce am avut nevoie. În districtul din Connecticut, eram 10 elevi de schimb în total, din România, Franţa, Venezuela, Mexic, Brazilia, Germania, Chile. Împreună am făcut excursii lună de lună, iar la sfârşitul anului “de schimb” s-a organizat o excursie de două săptămâni pe Coasta de Vest. Am legat prietenii pe viaţă...
Sandra Smaranda povesteşte...
În anul şcolar 2009-2010 am fost “elevă de schimb” în Statele Unite ale Americii, New York. Am locuit în Long Island, un oraş cu aproximativ 7000 de locuitori. La liceu a fost foarte frumos, diferit de Romania. Toţi erau doritori de ceva nou. Toţi erau interesaţi să fie membrii ai diferitelor cluburi unde făceau o mulţime de activităţi. Elevii sunt împărtiţi în diferite grupuri: cei ce fac parte din trupe, cei bogaţi, cei tocilari… exact ca în filme. Materiile pe care mi le-am ales au fost foarte interesante şi am studiat cu plăcere. De ex., la Psihologia Copilului am avut ca temă să luăm acasă un bebeluş care plânge, trebuie schimbat de scutece, trebuie să regurgiteze, etc. Pentru trei zile! A fost destul de greu (sunt sigură că nu o voi accepta să fiu o mama adolescentă: mă trezea la trei dimineaţa şi trebuia să activez brăţara şi să rezolv necesităţile unui copil… pe o păpuşă).
Am legat nişte prietenii minunate şi consider că multe dintre ele sunt pe viaţă.
Această experienţă a ajutat foarte mult la maturizarea mea, înţelepciunea de a lua decizii de una singură şi, mai ales, de a mă descurca în situaţii neprevazute.
Locurile pe care le-am vizitat au fost minunate şi cred că am călătorit într-un an cât alţii în 10!!!
Mulţumesc familiei mele, care m-a susţinut în acest demers şi Clubului Rotary, care mi-a oferit această şansă minunată de a vedea cum trăiesc şi cum învaţă elevii americani.
Am avut şansa să devin “elev de… schimb” prin Rotary, în urmă cu doi ani. Auzisem multe de la cei care trăiseră experienţa aceasta şi mă încânta ideea. Am fost selecţionată pentru Statele Unite, în Milford - Connecticut, un orăşel de 100.000 locuitori.
Prima săptămână a fost, probabil, cea mai confuză din viaţa mea! Trăiam într-o familie de patru persoane, într-o casă pe marginea oceanului Atlantic. Mă simţeam oarecum stângace, nu ştiam ce mi-era permis şi ce nu, îmi lipsea “acasă” enorm! M-am obişnuit însă! Începerea şcolii... o altă etapă care a cerut o perioadă de adaptare!
Pe parcursul anului am avut ocazia să cunosc alte trei familii diferite (în casele cărora am fost găzduită). Îmi face plăcere să vorbesc cel mai mult despre cea de-a doua familie gazdă. Nu neapărat pentru că m-au tratat special, ci pentru că m-am simţit cu adevărat “parte” din familia lor. Chiar şi acum vorbesc aproape zi de zi cu “suroriile” mele, Kim şi Kelsey, pe care le aştept într-o vizită scurtă în acest sfârşit de octombrie. Împreună am făcut nenumărate excursii în New York, unde mi-am petrecut şi o săptămână în campusul colegiului lor. Vacanţa de Crăciun ne-am petrecut-o într-o croazieră în Caraibe. A fost senzaţional, am acumulat amintiri, ne-am simţit de parcă ne ştiam de-o viaţă! În noaptea de Înviere am fost împreună la o biserică românească din Connecticut, unde membrii acestei familii americane au urmărit până la final slujba noastră religioasă. Una peste alta, alături de ele am trăit cele mai frumoase clipe în State!
La şcoală era uşor. Mă trezeam cu drag dimineaţa. Aveam acelaşi orar zi de zi, iar materiile (Spaniolă, Civică, Istoria Americii, Arte, Franceză, Marketing, Jurnalism) mi le-am ales eu. Se punea accent în special pe activităţile sportive, care aveau loc după ore. Eu am făcut atletism, timp de un sezon. Mi-am făcut o mulţime de prieteni. Toată lumea era dornică să mă cunoască şi să mă integreze în diverse activităţi.
Sunt foarte recunoscătoare clubului Rotary pentru ceea ce face pentru tinerii elevi de schimb. Atât clubul “mamă” cât şi clubul gazdă ne-au pregătit şi ne-au oferit tot ceea ce am avut nevoie. În districtul din Connecticut, eram 10 elevi de schimb în total, din România, Franţa, Venezuela, Mexic, Brazilia, Germania, Chile. Împreună am făcut excursii lună de lună, iar la sfârşitul anului “de schimb” s-a organizat o excursie de două săptămâni pe Coasta de Vest. Am legat prietenii pe viaţă...
Sandra Smaranda povesteşte...
În anul şcolar 2009-2010 am fost “elevă de schimb” în Statele Unite ale Americii, New York. Am locuit în Long Island, un oraş cu aproximativ 7000 de locuitori. La liceu a fost foarte frumos, diferit de Romania. Toţi erau doritori de ceva nou. Toţi erau interesaţi să fie membrii ai diferitelor cluburi unde făceau o mulţime de activităţi. Elevii sunt împărtiţi în diferite grupuri: cei ce fac parte din trupe, cei bogaţi, cei tocilari… exact ca în filme. Materiile pe care mi le-am ales au fost foarte interesante şi am studiat cu plăcere. De ex., la Psihologia Copilului am avut ca temă să luăm acasă un bebeluş care plânge, trebuie schimbat de scutece, trebuie să regurgiteze, etc. Pentru trei zile! A fost destul de greu (sunt sigură că nu o voi accepta să fiu o mama adolescentă: mă trezea la trei dimineaţa şi trebuia să activez brăţara şi să rezolv necesităţile unui copil… pe o păpuşă).
Am legat nişte prietenii minunate şi consider că multe dintre ele sunt pe viaţă.
Această experienţă a ajutat foarte mult la maturizarea mea, înţelepciunea de a lua decizii de una singură şi, mai ales, de a mă descurca în situaţii neprevazute.
Locurile pe care le-am vizitat au fost minunate şi cred că am călătorit într-un an cât alţii în 10!!!
Mulţumesc familiei mele, care m-a susţinut în acest demers şi Clubului Rotary, care mi-a oferit această şansă minunată de a vedea cum trăiesc şi cum învaţă elevii americani.
vineri, 1 octombrie 2010
A doua acţiune: "Toamna pentru cei mici"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)