marți, 5 octombrie 2010

Experienţe americane!

Andreea Bălintescu povesteşte…

Am avut şansa să devin “elev de… schimb” prin Rotary, în urmă cu doi ani. Auzisem multe de la cei care trăiseră experienţa aceasta şi mă încânta ideea. Am fost selecţionată pentru Statele Unite, în Milford - Connecticut, un orăşel de 100.000 locuitori.


Prima săptămână a fost, probabil, cea mai confuză din viaţa mea! Trăiam într-o familie de patru persoane, într-o casă pe marginea oceanului Atlantic. Mă simţeam oarecum stângace, nu ştiam ce mi-era permis şi ce nu, îmi lipsea “acasă” enorm! M-am obişnuit însă! Începerea şcolii... o altă etapă care a cerut o perioadă de adaptare!

Pe parcursul anului am avut ocazia să cunosc alte trei familii diferite (în casele cărora am fost găzduită). Îmi face plăcere să vorbesc cel mai mult despre cea de-a doua familie gazdă. Nu neapărat pentru că m-au tratat special, ci pentru că m-am simţit cu adevărat “parte” din familia lor. Chiar şi acum vorbesc aproape zi de zi cu “suroriile” mele, Kim şi Kelsey, pe care le aştept într-o vizită scurtă în acest sfârşit de octombrie. Împreună am făcut nenumărate excursii în New York, unde mi-am petrecut şi o săptămână în campusul colegiului lor. Vacanţa de Crăciun ne-am petrecut-o într-o croazieră în Caraibe. A fost senzaţional, am acumulat amintiri, ne-am simţit de parcă ne ştiam de-o viaţă! În noaptea de Înviere am fost împreună la o biserică românească din Connecticut, unde membrii acestei familii americane au urmărit până la final slujba noastră religioasă. Una peste alta, alături de ele am trăit cele mai frumoase clipe în State!

La şcoală era uşor. Mă trezeam cu drag dimineaţa. Aveam acelaşi orar zi de zi, iar materiile (Spaniolă, Civică, Istoria Americii, Arte, Franceză, Marketing, Jurnalism) mi le-am ales eu. Se punea accent în special pe activităţile sportive, care aveau loc după ore. Eu am făcut atletism, timp de un sezon. Mi-am făcut o mulţime de prieteni. Toată lumea era dornică să mă cunoască şi să mă integreze în diverse activităţi.




Sunt foarte recunoscătoare clubului Rotary pentru ceea ce face pentru tinerii elevi de schimb. Atât clubul “mamă” cât şi clubul gazdă ne-au pregătit şi ne-au oferit tot ceea ce am avut nevoie. În districtul din Connecticut, eram 10 elevi de schimb în total, din România, Franţa, Venezuela, Mexic, Brazilia, Germania, Chile. Împreună am făcut excursii lună de lună, iar la sfârşitul anului “de schimb” s-a organizat o excursie de două săptămâni pe Coasta de Vest. Am legat prietenii pe viaţă...

Sandra Smaranda povesteşte...
În anul şcolar 2009-2010 am fost “elevă de schimb” în Statele Unite ale Americii, New York. Am locuit în Long Island, un oraş cu aproximativ 7000 de locuitori. La liceu a fost foarte frumos, diferit de Romania. Toţi erau doritori de ceva nou. Toţi erau interesaţi să fie membrii ai diferitelor cluburi unde făceau o mulţime de activităţi. Elevii sunt împărtiţi în diferite grupuri: cei ce fac parte din trupe, cei bogaţi, cei tocilari… exact ca în filme. Materiile pe care mi le-am ales au fost foarte interesante şi am studiat cu plăcere. De ex., la Psihologia Copilului am avut ca temă să luăm acasă un bebeluş care plânge, trebuie schimbat de scutece, trebuie să regurgiteze, etc. Pentru trei zile! A fost destul de greu (sunt sigură că nu o voi accepta să fiu o mama adolescentă: mă trezea la trei dimineaţa şi trebuia să activez brăţara şi să rezolv necesităţile unui copil… pe o păpuşă).
Am legat nişte prietenii minunate şi consider că multe dintre ele sunt pe viaţă.
Această experienţă a ajutat foarte mult la maturizarea mea, înţelepciunea de a lua decizii de una singură şi, mai ales, de a mă descurca în situaţii neprevazute.
Locurile pe care le-am vizitat au fost minunate şi cred că am călătorit într-un an cât alţii în 10!!!
Mulţumesc familiei mele, care m-a susţinut în acest demers şi Clubului Rotary, care mi-a oferit această şansă minunată de a vedea cum trăiesc şi cum învaţă elevii americani.


Un comentariu:

Luminita Manescu spunea...

F E L I C I T Ă R I, fetelor!
Aşteptăm amănunte...